Meteorologii au prelungit, pentru o zi, avertizarea cod galben de ploi torentiale transmisa anterior, ea fiind valabila de luni seara pana marti seara in 22 de judete din nordul si centrul tarii.
Potrivit avertizarii emise de Administratia Nationala de Meteorologie, de luni, ora 18.00, pana marti, la aceeasi ora, in Transilvania, Maramures si in Carpatii Orientali si Meridionali, precum si in subcarpati „vor fi averse ce vor avea si caracter torential”.
Cantitatile de apa vor depasi local 20-25 de litri pe metru patrat, insa izolat vor atinge chiar si 50-60 de litri pe metru patrat. Izolat ar putea aparea si grindina, iar vantul se va intensifica temporar, simultan cu ploaia.
Meteorologii atentioneaza si asupra faptului ca in Campia Romana, Dobrogea si Moldova, zone pentru care nu a fost emis cod galben, vor cadea „cantitati importante” de precipitatii, insa pe arii mai restranse.